“Magna Curia”  provine din limba  latină, in traducere “Curtea Mare” sau  mai fiind cunscut sub numele de “Castelul Bethlen” si se situează la poalele dealului cetații lângă parcul orașului Deva. Este cea mai veche clădire monument istoric din Deva.

In interiorul acestuia activeaza “Muzeul Civilizației Dacice și Romane” care este organizat în trei secții: istorie, științele naturii și artă.

Muzeul fiind în posesia unor bunuri culturale clasate în tezaurul patrimoniului cultural național.

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este o arie naturală protejată de interes naţional.

Ţara Haţegului a ajuns cunoscuta pe plan mondial datorită dinozaurilor pitici care au populat zona de atunci, o insulă în Marea Tetis în perioada Cretacicului. Specialiştii explică talia redusă a dinozaurilor haţegani prin condiţiile geografice in care traiau. Dinozaurii de aici s-au adaptat spaţiului redus ca dimensiuni prin reducerea dimensiunilor reptilelor (nanism insular).

Hatzegopteryx era singurul zburător, denumit aşa chiar după numele oraşului Haţeg si contrasta prin mărimea sa uriaşă cu restul vieţuitoarelor de pe insula, el avand avengura aripilor de 12 metri.

Aici s-a mai descoperit și Balaurul bondoc. Balaurul bondoc este unul dintre dinozaurii unicat în întreaga lume, un carnivor feroce cu pene care popula teritoriul ce forma Insula Haţegului cu circa 70 de milioane de ani în urmă. Este singurul dinozaur care are o denumire ştiinţifică în limba română şi nu în latină, cum este uzual, ca un omagiu adus de descoperitorii culturii româneşti.

Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului are o suprafaţă de 102.392 ha, cuprinzând în totalitate 7 localităţi si partial alte 4 localitati.

Rezervația naturală „Cheile Mazii (Madei)” se întinde pe o suprafaţă de 10 ha și are o lungime de 3 km, fiind situată în bazinul Văii Geoagiului, din judeţul Hunedoara.

Mada este un sat împrăştiat pe colinele situate undeva dincolo de Geoagiu, la poalele Metaliferilor, se poate lăuda cu una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Hunedoara şi chiar din România: cheile săpate în stâncă de apa Balşei. Sătenii le spun simplu „Cheile Mazii”.

Pe chei se poate merge doar vara, în perioade care nu au fost precedate de ploi puternice. Asta pentru că se merge aproape numai prin apă, iar în unele locuri, chiar şi în perioadele de secetă, apa trece de un metru şi jumătate ca adâncime. În stânga şi-n dreapta avem doi pereţi din calcar, înalţi de peste 300 de metri, străpunşi de râul Balşei. Imensitatea de stâncă te face să te simţi şi mai mic decât eşti, pentru că are 100 de metri la bază şi cel puţin vreo 60 înălţime şi e doar stâncă, spălată de apă de milioane de ani încoace.

În unele locuri, apa, de o limpezime rar întâlnită, se adună liniştită lângă câte-un perete de piatră, formând un mic lac în care sunt uşor de observat câte un păstrăv, un clean sau un rac zbătându-se să mai supravieţuiască o zi.

Ca să ajungi la Cheile Măzii trebuie să iei drumul spre staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, dar nu urci dealul, ci o iei la dreapta spre Balşa. După câţiva kilometri, din şoseaua asfaltată apuci pe drumul îngust de ţară, care o ia spre satul Mada.

Capitala regatului dac, construită probabil la mijlocul secolului I î. Hr.

Cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră și așezarea civilă. Zidurile cetatii sunt ridicate în tehnica "murus Dacicus" si înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine, respectând configurația terenului. După cucerirea de catre romani, acestia au reamenjat cetatea fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcție a acestora.

La 100 m est de cetate amplasate pe două terase  se afla zona sacra la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar iar calea de acces se termina cu o piațetă. Aici au fost amplasate sanctuare de plan rectangular și circular din piatră de calcar si din andezit.

Așezarea civilă formată din cartierele de est și de vest, se întindea pe câteva zeci de terase si constituie cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici au fost gasite grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile.

Într-una din aceste locuințe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ștampila "DECEBALUS PER SCORILO".

PRET BILET:

5,00 lei - copii, elevi, studenti si pensionari

15,00 lei - adulti

“LIMITA ESTE CERUL” (Cervantes)

Aurel Vlaicu a fost un inginer  român, inventator și pionier al aviației românești mondiale. Fiul lui Dumitru şi al Anei Vlaicu, o familie cu stare materială bună care şi-a permis să-și susţină cu mari sacrificii fiul, la diferite şcoli. Înclinaţiile deosebite spre tehnică îl determină să se orienteze spre o facultate cu acest profil, Şcoala Politehnică din München, unde figurează că a frecventat cursurile începând din anul 1903 până în 1908.

Vlaicu nu a crezut nici măcar o clipă că ,,limita este cerul” după cum spunea Cervantes, devenind inginer el se dedică cu pasiune studierii problemelor zborului. Primul său succes, l-a constituit ridicarea de la sol a planorului proiectat şi construit după planurile proprii în anul 1909.

Convins că la Bucureşti va găsi alte posibilităţi de realizare a proiectelor sale, ,Aurel Vlaicu trece munţii şi, susţinut de o serie de personalităţi, reuşeşte să construiască aparatul de zbor „Vlaicu I”, o realizare  remarcabilă prin simplitatea ei. Cu acest avion Aurel Vlaicu a reuşit în 17 iunie 1910, să decoleze de pe câmpul Cotrocenilor, de la prima sa încercare.

Se stinge din viaţă  în anul 1913, prăbușindu-se în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său, ,,Vlaicu II”.

În cinstea lui, comuna în care s-a născut, azi, se numește Aurel Vlaicu.

Castelul Corvinilor este numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei. Acesta este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România fiind considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume situat în top 10 destinații de basm din Europa. Este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.

În curtea castelului se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”.

Blidaru este un platou situat la SV de com. Orăștioara de Sus (jud. Hunedoara) la altitudinea de 705 m. Aici se află ruinele cetății dacice cu același nume ce este integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munților Orăștiei. Situată pe culmea Blidaru, fortificația este formata din două incinte unite între ele având împreună șase turnuri puternice de observație.

Muzeul Textilelor este un muzeu privat care lucrează cu colecţia de textile FARZ (Florica, Ana and Romulus Zaharia). Colectia include textile și instrumentar folosit în producţia textilă tradiţională, produse dealungul istoriei în toată lumea; o bogată colecţie de referinţă alcatuită din fibre, culoranţi, și structuri textile; și o bibliotecă de specialitate. Colecţia cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Forta și unicitatea colecţiei FARZ este faptul că a fort sistematic și profesional formată cu atenţie la aspectele technice ale textilelor. Credem că este singura colecţie de acest tip din estul Europei. Muzeul Textilelor are trei locații, două în comuna Băiţa și una în satul Hărţăgani, toate în judeţul Hunedoara, România. Locaţia principală a muzeului, Corpul A, este într-o casă construită în centrul comunei Băiţa la 1857. În momentul de faţă, casa și grădina sunt în restaurare. Grădina casei va fi transformată într-o gradină de plante tinctoriale și de fibre textile. Corpul B, unde sunt locate spaţiile administrative, un laborator de conservare, sala de conferinţe și un Art Café, este o clădire din anii șaizeci, care a fost magazinul universal al Băiţei. Corpul C al muzeului, unde producţia casnică textilă tipică zonei Hunedoara, exemplificată prin obiecte și o gradină axată pe plantele textile, este într-o gospodărie ţărănească din satul Hărţăgani. Gospodaria are cinci construcţii, trei dintre ele fiind datate și semnate de Tripon Petru, 1902, 1912, și Popa Aron, 1936. Deschidem la public corpurile B și C in 28 mai, 2018. Ne propunem să terminăm restaurarea Corpului A în 2019, și să deschidem această locaţie publicului în 2020. Până la acea dată, sala de conferințe a Corpului B și spațiul Art Café vor funcționa ca și galerii pentru expoziții temporare.

Misiunea Muzeului Textilelor include prezervarea, colectarea, cercetarea și împărtășirea colecţiei și a altor resurse cu specialiștii și publicul larg. Punctul principal al activităţilor este de a asigura un context global în care materialele textile românești si cele est europene precum și tehnologiile textile aferente să fie integrate. Alte obiective sunt creerea unui centru pentru cercetare și interacțiuni profesionale între experţi și tineri profesioniști din comunitatea profesională naţională și internațională; și de a stimula aprecierea textilelor ca artă.

Colecția a fost făcută în ultimele patru decenii cu pasiune pentru textile, determinare, și expertiză profesională de catre Florica si Romulus Nicolae Zaharia și a ficei lor Ana Teodora Draguș. Florica Zaharia este Doctor în textile și Conservator Emerita a The Metropolitan Museum of Art, unde a profesat pentru aprope jumătate din viață ca și conservator textile. Treisprezece ani a fost șefă a Department of Textile Conservation. Romulus Nicolae Zaharia este inginer în industria alimentară, și un pasionat pentru istorie și pentru colecționat înca din tinerețe. Ana Teodora Draguș este inginer în zootehnie și biotehnologie, un activ membru al comunității și un entuziastic participant în formarea colecției FARZ.

Muzeul Textilelor, Corp A -  Baița, nr. 21, județul Hunedoara.

Construită in anul 1857 de negustorul Gheorghe Bartos, unul dintre fondatorii ASTRA, construcția a fost la vremea respective una dintre cele mai importante cladiri ale Băiței. Este compusă din șapte camera și veranda la nivelul principal și șase camere boltite la demisol. În timpul perioadei comuniste, casa a fost o parte reședință private și altă parte a fost folosită de către Cooperație și ocazional de către școală.
Clădirea necesită restaurare. Încercarea va fi de a prezerva toate detaliile arhitecturale originale ale casei, și în același timp, de a crea condiții modern pentru expunerea colecției.
Până la acest moment, dupa ce am documentat situația casei, am eliminat toate adăugirile aduse spațiului interior de la demisol în perioada comunista.
Pe parcursul lucrărilor, a fost descoperită pictură originală într-una dintre încăperi.

Muzeul Textilelor, Corp B -  Baița, nr. 18, județul Hunedoara.

Clădirea fostului magazin universal, cu două nivele.
Include sala de conferințe (până la renovarea Corpului A, este galerie pentru expoziții temporare), un Art Café, un laborator de conservare, restaurare și cercetare știintifică și spații  administrative.
Construită în decada anilor șaizeci.

Muzeul Textilelor, Corp C - Sat Harțăgani, nr. 434, Băița, județul Hunedoara.

Tripon Petru, cel care a semnat și datat prima construcție a practicat tâmplăria. Priceperea lui este observată la diferite nivele ale construcțiilor. În colecția Muzeului Textilelor se află și două seturi de bârgăle, folosite în procsul țesutului, semnate Tripon Petru și datate 1913 și 1914.

Casa a fost mostenită de fiica lui Petru, Veta. Aceasta s-a căsătorit cu Popa Aron. Îpreunâ au construit conia datată 1936. Unul dintre cei doi fii ai lor, Popa Nicolae, zis, a moștenit gospodăria. Dupa moartea acestuia, gospodaria a fost moștenită de soția Victoria și de nepoții Dorin si Elena. Șura a fost demolată, iar casa principal a fost vândută pentru a fi demolată și transferată la o altă locație. În 1998 gospodaria a fost achizitionata de Florica si Romulus Zaharia, în timp pentru a salva demolarea casei principale.

Materialele folosite la constructii:
Lemn, piatră și tencuială făcută din pământ galben, pleavă, cenușă, balegar; țiglă.

Gospodărie țărănească alcatuită din următoarele structuri:
-Casa principală, semnată și datată de Tripon Petru, 1902
-Conia, semnată și datată de Popa Aron, 1936
-Camara, semnată și datată de Tripon Petru, 1912
-Coteț pentru oi, porci și păsări
-Stogăria
-Piua, dateaza din secolul al-XIX-lea, folosită pentru împâslirea materialului țesut din lână, achiziționată în 2005 din satul  Bulzeștii de Sus

Gospodăria, Corpul C al Muzeului Textilelor, este locul unde producția textilă tipică regiunii se va putea vedea și cerceta în contextual traditional.