Biserica medievala din secolul al XIII-lea care în perioada reformei din Transilvania a devenit biserică reformată. Prima modificare semnificativă a avut loc probabil la sfârşitul secolului al XIV-lea când în locul corului romanic s-a construit un cor gotic poligonal, lăţimea acestuia fiind identică cu lăţimea bisericii. Biserica este situată pe o “insula” care făcea parte integrantă din piaţa Felszeg, fiind aşezată longitudinal cu faţada dominată de turnul clopotniţă, ale cărui colţuri sunt marcate cu desene încrustate cu cărămidă roşie. În partea de jos a turnului se află poarta neoromană. La intrare putem observa motive florale şi geometrice de factură secession.

Turnul este acoperit cu un coif înalt, aşezat între două turnuri mai mici. Între turnuri se află un zid mai scund, al cărui singur element este o fereastră.

Dintre mobilierul bisericii se distinge orga decorată cu elemente caracteristice limbajului neoroman, cum ar fi motivul arcadelor cu închidere semicirculară şi şi cel al rozasei.

În interiorul bisericii putem regăsi mai multe fragmente provenind din vechea biserică, acestea fiind încastrate în perete. În partea nordică se află piatra funerară a lui Sándor András Tordai. Vizavi, pe partea opusă, într-o prezentare asemănătoare se poate vedea piatra funerară a lui Zsófia Sulyok. O altă piatră funerară din vechea biserică, cea a lui Katalin Bajomi este încastrată în peretele estic.

Situat în comuna Certeju de Sus, la aproximativ 25 de kilometri de Deva, Făerag este cel mai vechi lac de acumulare din judeţ. Cunoscut şi sub denumirea de tăul Făerag, este unul dintre puţinele locuri sălbatice care au mai rămas în judeţ.

Peisajul sălbatic îi dă un farmec aparte, pe malul drept se întinde o poieniţă care poate fi un excelent loc de campare. De aici se poate circula cu autoturismul pe drum „accidentat” până la coada lacului unde a fost amenajat un ponton pentru amatorii de pescuit.

Lacul Făerag nu este nici pe departe un loc de agreement, pe malul lacului „domneşte” liniştea deplină. Chiar şi în cele mai aglomerate weekenduri, pe malul lacului nu întâlneşti multe persoane. Probabil şi din cauza accesului dificil în această zonă. Până în comuna Certeju de Sus drumul este asfaltat, odată ce ai ieşit din centrul comunei şi porneşti spre lac drumul este pietruit, pe de o parte drumul este străjuit de păduri sălbatice de conifere, de cealaltă parte se cască o prăpastie adâncă. Nu lipsesc nici curbele „în loc”, iar traseul dificil culminează cu panta abruptă în vârful căreia se întinde Lacul Făerag.

Cetatea Ardeu (numită și „Cetățuia”) este situată pe un deal cu o altitudine de 450 m, în sudul satului Ardeu, județul Hunedoara. Cetatea dacică de la Ardeu este cel de al treilea șantier arheologic hunedorean de mare importanta din istoria antică.

Cetatea dacică de la Ardeu datează din secolul I î.Hr. și avea un rol strategic, fiind amplasată pe „drumul aurului”, în apropierea vechilor exploatări auro-argentifere din Munții Apuseni. În zonă au fost descoperite urmele unei fierării dacice, ale unui atelier de bijuterii și numeroase artefacte antice, printre care o statuie a zeului Mercur și obiecte decorative din bronz.

Șantierul de la „Ardeu – Cetățuie” este finanțat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și organizat în colaborare cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin aportul mai multor experți arheologi de la cele două instituții amintite. Debutul fortificației dacice poate fi plasat în prima parte a secolului I î.Hr., iar sfârșitul în timpul războaielor cu romanii, la începutul secolului al II-lea.

Pe Dealul Judelui și pe versantul sudic, au mai fost sondate locuințe aparținând unei așezări datând din perioada provinciei Dacia. Din secolul al IV-lea numărul pieselor este mai mare, însă pentru acest orizont cronologic nu au fost identificate complexe (după distrugere, romanii au preluat „locația” fortificată, folosind-o până la retragerea lor). De asemenea au fost descoperite o serie de materiale din metal și ceramică, ce pot fi datate în secolele X-XI, precum și altele, din secolele XV-XVI. Sursele documentare medievale nu fac referire la această cetate.

Unul dintre cele mai frumoase sate din Hunedoara este Sâcărâmb. Povestea aşezării este legată de zăcămintele importante de aur descoperite în urmă cu două secole şi jumătate, care au atras în aceste locuri familii din toate colţurile lumii.

Satul Săcărâmbul impresionează prin peisajele de care este înconjurat, clădirile vechi şi istoria locului.

Se dezvăluie turiştilor ca un loc fascinant, situat într-o zonă izolată de munţi şi de păduri, nu departe de municipiul Deva, la capătul unui urcuş de aproape zece kilometri.

Despre Săcărâmb, istoricii spun că în secolele trecute a fost unul dintre cele mai căutate locuri de către europenii cuprinşi de febra aurului.

„Aurul din Nagyag (Săcărâmb) nu este obţinut prin spălări, ci din vene (filoane).

În împrejurimile Săcărâmbului, au fost descoperite în anul 1860, un vas conţinând monede de aur şi un lanţ de bronz. Monedele sunt republicane romane, cunoscute a fi întrebuinţate în relaţiile de schimb de către daci înainte de cucerirea romană.

Până în secolul XX, Săcărâmbul devenise un orăşel minier, cu o populaţie în care se amestecau urmaşi ai străinilor şi românilor stabiliţi aici pentru a lucra ca „băieşi”.

Blidaru este un platou situat la SV de com. Orăștioara de Sus (jud. Hunedoara) la altitudinea de 705 m. Aici se află ruinele cetății dacice cu același nume ce este integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munților Orăștiei. Situată pe culmea Blidaru, fortificația este formata din două incinte unite între ele având împreună șase turnuri puternice de observație.

Rezervația naturală „Cheile Mazii (Madei)” se întinde pe o suprafaţă de 10 ha și are o lungime de 3 km, fiind situată în bazinul Văii Geoagiului, din judeţul Hunedoara.

Mada este un sat împrăştiat pe colinele situate undeva dincolo de Geoagiu, la poalele Metaliferilor, se poate lăuda cu una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Hunedoara şi chiar din România: cheile săpate în stâncă de apa Balşei. Sătenii le spun simplu „Cheile Mazii”.

Pe chei se poate merge doar vara, în perioade care nu au fost precedate de ploi puternice. Asta pentru că se merge aproape numai prin apă, iar în unele locuri, chiar şi în perioadele de secetă, apa trece de un metru şi jumătate ca adâncime. În stânga şi-n dreapta avem doi pereţi din calcar, înalţi de peste 300 de metri, străpunşi de râul Balşei. Imensitatea de stâncă te face să te simţi şi mai mic decât eşti, pentru că are 100 de metri la bază şi cel puţin vreo 60 înălţime şi e doar stâncă, spălată de apă de milioane de ani încoace.

În unele locuri, apa, de o limpezime rar întâlnită, se adună liniştită lângă câte-un perete de piatră, formând un mic lac în care sunt uşor de observat câte un păstrăv, un clean sau un rac zbătându-se să mai supravieţuiască o zi.

Ca să ajungi la Cheile Măzii trebuie să iei drumul spre staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, dar nu urci dealul, ci o iei la dreapta spre Balşa. După câţiva kilometri, din şoseaua asfaltată apuci pe drumul îngust de ţară, care o ia spre satul Mada.

Castelul Corvinilor este numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei. Acesta este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România fiind considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume situat în top 10 destinații de basm din Europa. Este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.

În curtea castelului se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”.

Muzeul Aurului din Brad a luat ființă în anul 1896 datorita unui geolog german care a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. Prima consemnare a muzeului este din anul 1912 iar in urmatorii ani devine un punct de atracție pentru cei care călătoresc prin Munții Apuseni.

În cei peste 100 de ani de existență, muzeul a adunat peste 2.000 de exponate cu aur masiv din zăcămintele patrulaterului aurifer al Munților Metaliferi, dar și minerale din România și din străinătate.

Muzeul este unic în felul lui deoarece adăpostește unele dintre cele mai spectaculoase exponate din aur nativ cum ar fi: steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume, niciunul dintre exponate nu a fost prelucrat de vreun meșter aurar sau bijutier.

Muzeul se află în centrul municipiului Brad.

Colectia poate fi vizitată zilnic între orele 9,00 și 17,00.

Tarifele sunt următoarele:

-15 lei pentru adulți

-10 lei pentru pensionari, studenți şi elevi de peste 14 ani

-5 lei pentru copii sub 14 ani