 
I Giardini di Zoe - Gradinile Banpotoc
Cu greu vei putea crede că ești în România și nu într-o grădină elegantă din Toscana! Și va trebui să mă crezi pe cuvânt, această bucățică de paradis se află în satul Banpotoc de lângă Deva. O vizită aici te deconectează cu totul, căci te transportă fără voia ta în alte locuri și timpuri, în grădina vreunui prinț de Medici, parcă așteptând să apară pe nesimțite ca să cizeleze vreo fântână un tânăr sculptor italian cu un viitor promițător. Bine ai venit la Villa Vinci – I Giardini di Zoe, cu siguranță cel mai italienesc loc din întreaga Românie!
„I giardini di Zoe” este locul din judeţ cel mai aproape de spaţiile aristocrate ale Europei. Copaci şi garduri vii atent îngrijite mărginesc drumuri curate de piatră, gazonul moale întinde covoare, iar fântâni elegante de piatră umplu aerul de prospeţime şi stropi argintii.
Iscate dintre miile de bulgări de trandafiri, coloanele verzi ale coniferelor sprijină bolta azurie a cerului de iunie. Pe deal, piatra caldă a travertinului urcă treptele către raiul de flori.
Coroanele purpurii ale corcoduşilor ornamentali pun accente dramatice grădinii şi se potrivesc minunat între voioşia florilor şi seriozitatea pietrei vulcanice.
„I giardini di Zoe” este proprietatea unui italian îndrăgostit de grădinărit. După mai bine de un deceniu de amenajări, bărbatul a reuşit să aducă o parte din Italia în sătucul hunedorean.
Cine ajunge aici este fermecat de la prima privire. Nu este un loc unde să o iei la goană chiuind sau să te rostogoleşti pe iarba perfect tăiată.
Este un loc unde poţi savura o plimbare, chiar şi desculţ, unde te poţi opri pentru o discuţie elegantă sau poţi rămâne la o cafea sau limonadă cu propriul suflet.
Grădina aristocrată inspiră eleganţă şi este de un bun gust desăvârşit. Proprietatea lui Giovanni Salvatelli de la Banpotoc este un imens puzzele înflorat: „A luat naştere ca şi un joc şi s-a jucat în fiecare zi. Şi-a dorit să rămână ceva generaţiilor următoare, inclusiv nepoatei lui care are 6 ani, motiv pentru care a numit această proprietate „I giardini di Zoe”, explică administratorul Ramona Morar.
Proprietarul vine din Italia, din zona Ancona, regiunea Marche, undeva în centrul Italiei, o zonă cu dealuri care are ceva din celebrul farmec al Toscanei. „El a adus în România o parte din această regiune deluroasă. Sunt plante adaptate climei de aici.
Sursa de informatii : igiardinidizoe.ro , designedtotravel.ro , replicahd.ro , Laura Oana , Facbook , google photo,
Rezervatia de Zimbri ,,Slivuț” - Hateg
- La 3 km de oraşul Hateg pe DN66, se găseşte renumita rezervaţie de zimbri, prima locaţie de pe teritoriul României în care a fost reintrodus zimbrul european (Bison bonasus), dispărut din fauna ţării după anul 1852. Povestea unuia dintre simbolurile Haţegului a început în 12 noiembrie 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus încă un exemplar, tot din Polonia, Pumila.
Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în Rezervaţia de Zimbri Slivuţ-Haţeg, existau deja 12 zimbri. O lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie, spune că numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera “R” sau chiar cu indicativul “RO”. Aşa că, toţi cei peste 50 de “zimbrişori” care au văzut lumina zilei la Haţeg, de-a lungul celor 54 de ani de existenţă a Rezervaţiei, au purtat astfel de nume.
Primii au fost: Roman, Retezat şi Romina. În anul 2002, au fost aduse la Haţeg trei exemplare de zimbri de la Bucşani. În anul 2012, în rezervaţia aflată la 3 km de Haţeg, trăiau zece zimbri. Adulţii – Roşu, Romeo, Romaniţa, Roxi, Roxana şi Rozina – care aveau vârste cuprinse între 3 şi 13 ani. Recordul absolut, cu care se mândresc administratorii, îl reprezintă cei patru pui care şi-au început povestea de viaţă în vara acelui an: Romulus , Roman , Rodica şi Roibu. “Este o premieră faptul că toate cele patru femele existente în Rezervaţia Haţeg-Slivuţ au fiecare, câte un pui.
Nu s-a mai întâmplat niciodată să avem, într-un singur an, patru zimbrişori”, a declarat Petru Crăciunescu, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Retezat, Direcţia Silvică Hunedoara, cel care de 17 ani se ocupă, împreună cu soţia, de administrarea zonei şi îngrijirea preţioaselor şi impunătoarelor animale.Familia de zimbri de la Slivuţ-Haţeg a primit în sânul ei un exemplar și în anul 2004, pe Roxana. Din păcate în 2014, 7 exemplare au murit din cauza bolii ”limbii albastre” iar în momentul de faţă, în rezervaţie se află un număr de 6 exemplare de zimbri, 3 masculi și 3 femele.
Orar de vizitare : zilnic intre orele 08:00 – 18:00
-----
Locatia rezervatiei de zimbrii este in Pădurea Slivuț, care este o arie protejată de interes național, care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip botanic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”
Cu o suprafață de 40 ha, situată în apropierea orașului Hațeg, Pădurea Slivuț reprezintă un ecosistem natural cu quercinee xeroterme, rest al unor întinse suprafețe de pădure inițială de stejari, dar care au fost defrișate datorită extinderii activităților agricole specifice pentru zonele colinare de pe rama depresiunii Hațegului. În prezent, Direcția Silvică Deva prin Ocolul Silvic Hațeg, deține custodia acestei rezervații naturale.
Sursa text si fotografii : hateg-turism.ro , ro.wikipedia.org , retele socializare facebook, google photo,
