Descriere
Demult, tare demult, trăia un boier care își dorea din tot sufletul să găsească un loc în care fericirea, liniștea și frumusețea să locuiască împreună. Mult a mai umblat boierul, prin țări străine a colindat, mereu cu visul în minte a căutat învățătură în cele mai bune școli ale vremii.
La timpul potrivit, când era deja tobă de carte, a găsit locul fermecat într-o țară duioasă, la marginea unui sat înconjurat de păduri. Aici a hotărât să ridice o casă precum un castel, frumoasă cum nu s-a mai văzut până atunci. Casa trebuia să fie construită numai din blocuri mari de piatră, ca să fie trainică și trebuia să fie cea mai înaltă din sat, așa cum erau și sentimentele ce avea să le adăpostească. Grădina care o înconjura trebuia să aibă ca prietenă natura, brazii și stejarii să nu lase să treacă relele, trandafirii să aducă miresme și culoare, lalelele fericire, iar livada să aducă belșug tot anul.
Boierul avea un caracter puternic și un nume la fel de puternic: Vlad. Când și-a adunat toate forțele visul s-a și făcut realitate și s-a ridicat această casă din piatră. Iarba a înverzit și din pământ copaci falnici au prins a crește. La capetele incantațiilor magice, s-au înălțat ziduri verzii și vii, iar la intrare, o poartă mare de fier.
Vremuri tulburi au venit. Vremuri în care himere însetate luau ceea ce era de drept a altora și se hrăneau cu puterea lor, vremuri pline de frică, care au făcut țara iubită să semene cu o închisoare. Boierul înțelept a dorit să păstreze ceea ce a clădit cu atâta dragoste, de aceea casa visată a lăsat-o să fie aproape la fel de înaltă ca cele din jur, pentru a nu fi văzută de forțele rele ce bântuiau. A împărțit din pământuri apropiaților săi pentru a nu stârni răutatea și invidia acelorași forțe. A păstrat doar atât din grădină cât să se simtă ocrotit și a lăsat turnul la care nu a putut renunța. Liniștea, fericirea și armonia s-au adăpostit aici, iar grădina a fost loc de joacă și de bucurie pentru copiii lui, apoi și pentru nepoți și pentru strănepoți ...
Timpul trecea și boierul cu un ochi râdea și se veselea uitându-se la minunăția ce o clădise și cu un ochi plângea gândindu-se că ar fi putut fi "mult mai luminoasă și mult mai frumoasă". Amărăciunea l-a cuprins, și, pentru a nu o răspândi, într-o bună zi s-a stins lăsând totul în grija nepoților. Aceștia trebuiau s-o păzească și s-o îngrijească astfel încât totdeauna aici să își găsească locul cele mai nobile sentimente. Nu era lucru ușor, erau mulți și toți o iubeau și o doreau. Pentru ca să nu devină "mărul discordiei" urmașii au hotărât să o dea celui care le va îndeplini trei dorințe: să o înalțe așa cum și-ar fi dorit bunicul, să nu distrugă nimic, doar să sporească în frumusețe și să păstreze locul în așa fel încât liniștea, armonia și dragostea să nu plece niciodată.
Anii au trecut, grădina a început să crească cu bune și rele iar castelul, cum îi spuneau în sat, să pară trist și părăsit. Exact la timpul potrivit a apărut o fată simplă, atât de simplă încât doar ea putea să adeverească un vis mare, visul boierului. Ajutată de oameni inimoși, meșteri și cu puterea iubirii, timp de cinci ani fata a urmărit ca totul să fie așa cum se cerea. Nu ar fi reușit niciodată dacă un domn de pe tărâmuri latine nu ar fi venit cu forța lui de viață și mintea limpede, să o ghideze și să o susțină. Doar asfel Castelul Maria a fost, într-o bună zi, gata să primească oaspeți.
Greul abia de aici a început: oaspeții așteptau să fie serviți nu doar cu mâncăruri alese, dar mai ales cu liniște, frumusețe și armonie. Lucru imposibil pentru un singur om, așa că a fost nevoie de ajutoare. După lungi căutări a ales doar pe cei care aveau trei calități esențiale: inima curată, bucurie în a fi de ajutor și dorința de a deveni din ce în ce mai buni.
Numai împreună, uniți, puteau îndeplini dorințele celor ce le treceau pragul și se puteau înfrunta cu balaurul a câte trei sau șapte capete (căci himerele din vremurile de demult nu muriseră, ci se transformaseră în altele, noi). Locului îi mai lipsea doar un nume – un nume protector, dar și un simbol al creației, așa că i s-a spus Castelul Maria, atât după Sfânta Mamă cât și după rodul iubirii fetei și a domnului latin.
Anii au trecut cu bine și de acum, cu fiecare anotimp, grădina devine mai frumoasă. În ascunzișurile ei oaspeții găsesc tot mai multă liniște, și, chiar dacă la plecare fiecare ia cu sine din armonia ce domnește aici, aceasta sporește tot mai mult.
Contact
- 0722382212
- luminita@castelulmaria.ro
- http://www.castelulmaria.ro/
Detalii
- 310
Adauga recenzie